Voievozii
Voda al sangelui nostru,
Voda al inimii, al gandului bun si-ntelept,
Voda-al dreptatii, al neprihanirii, al neinfricarii te arata!
Bravi voievozi va iviti si pre noi ne-mpliniti!

Voda al muntilor de taina,
Voda al cerului si voda al apelor vii,
Voda-al rabdarii, al impaciuirii a toata suflarea te arata!
Bravi voievozi va iviti si pre noi ne-mpliniti!

"Daca insa vedeti ca prin blandetea voastra nu puteti sa izbutiti sa imblanziti pe domnul celor care va vor fi vrajmasi, iar voi cinstea voastra sa nu le-o dati lor, ci in numele Domnului sa iesiti vitejeste impotriva lui, pentru ca ei au inceput. Iar tu cu trupul tau si cu oamenii tai sa pornesti drept, fata la fata, fara nici o teama impotriva dusmanilor tai, oricat de multi ar fi. Deasemenea osteanul cumplit si viteaz nu se inspaimanta de multimea oamenilor, pentru ca omului bun toti oamenii ii vin in ajutor, iar omului fricos toti oamenii ii sunt impotriva, chiar si de ai lui este gonit si ocarat."
Din "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau, Teodosie"




Basarabii
Fiilor, azi
Eu vã adun ca fraþi
Pre cei ce-n vremi rãmâne-veþi bãrbaþi,
Iar cãtre voi mã plec supus,
Pãrinþi ai mei de sus.

Fãrã nici un gând necurat,
Fãrã nici un gând amar,
Fãrã de teamã azi
Cerurile se pleacã,
Se deschid în munþi.

Astãzi vulturii ne-or purta peste vãi,
Ne-om înfãþiºa,
Unde strãbunii mii ce ne-aºteaptã cãlãri
Ne-or binecuvânta.


Fiilor, azi
Lupii vã vor urma,
Din neam în neam
Vã veþi înfãþiºa,
Iar când veþi fi duh eu voi sta supus,
Pãrinþi ai mei de sus.

Fãrã nici un gând necurat,
Fãrã nici un gând amar,
Fãrã de teamã azi
Cerurile se pleacã,
Se deschid în munþi.

Astãzi vulturii ne-or purta peste vãi,
Ne-om înfãþiºa
Unde strãbunii mii ce ne-aºteaptã cãlãri
Ne-or binecuvânta.



Sorbul Apelor
Fiecare om, drumar sau domn fara loc
Fiecare zi, preabuna zi sau far`noroc
Fiecare ceas, ferice ceas sau de nacaz
Sorbul apelor il face dor

Orisice barbat, la trup curat, nevinovat
Un caus de apa bea, calare, la varsat
Din raul ce-aduce nouri ce pe toate
Le va fi uitat

Fiecare stea pribeag ea nu ma lasa
Fiecare ceas - drumul bunului ramas
Fiecare zi ce trece ma apasa
Fara nici un cuvant pasim spre un alt pamant
Pasim spre un alt pamant...



Razboieni
Foc
Ard depãrtãrile,
Mistuie zãrile,
Se-aþinte-a prãpãd.

Amarului jarului
Din inima craiului,
Dor, jale rod.


Salbe de nori sã-i ajungã departea
ªi munþii de piatrã sã-l nascã iar.
Zânele lumii sã-l zboare genunii
ªi zorile toate sã-i fie surate.

Grea
Pizma nãlucilor
Pe ceata voinicilor
Ce zboarã cãlãri.

Zãbava sfârºitu-sa,
Alean innegritu-sa
În ºapte zãri.

Salbe de nori sã-i ajungã departea
ªi munþii de piatrã sã-l nascã iar.
Zânele lumii sã-l zboare genunii
ªi zorile toate sã-i fie surate.

Inimã de n-ai da ghes
Sã-l rãpunã,
De ne-ai strânge iar pe toþi,
Împreunã,

Sã ne iveascã-n falã iar,
Dar amarã e noaptea sa,
Fãrã nici mãcar o stea
Sã-l îndrume.


Dar ne-om întoarce iar în zorile de rai,
Ne vor petrece codrii aspri cu alai,
Fãrã umbrã de rãgaz peste ape i-om purta,
Cu toþi ºoimii îi vom pierde,
Dupã viaþã i-om afla

Mãre
Zboarã Mãria Sa,
Roibului pinteni da,
Jar scãpãta.

Zboarã
S-adune bãrbaþii fraþi
De viaþã însetaþi,
De cer legaþi.

Salbe de nori sã-i ajungã departea
ªi munþii de piatrã sã-l nascã iar.
Zânele lumii sã-l zboare genunii
ªi zorile toate sã-i fie surate.




Maria Doamna - Raresoaia
Sapte lumi de-ai cauta
In nici una n-ai afla,nu...
Sapte lumi si sapte stele
Ochi ca ai ei nu sunt prin ele, nu...

Maria mea,
Luminoasa ca o stea.
N-are gandul a cata
Minunata cum e ea.
Sa te-ajunga ruga mea,
Sa-ti inalte inima,
Al tau pantec cu-al sau rod
Sa iveasca-un voievod...

Codrii pleaca frunza deasa
Caci le e imparateasa ea.
Muntii straja o coboara
Cand ea trece la izvoara, da...


Maria mea,
Luminoasa ca o stea.
N-are gandul a cata
Minunata cum e ea.
Sa te-ajunga ruga mea,
Sa-ti inalte inima,
Al tau pantec cu-al sau rod
Sa iveasca-un voievod...




Morgana
Nu este om sã o afle,
Nu-i muritor a o cãta prin veac.
La vãrat, la vegerat paºeºte
Pãmântul rourat.

Arareori,
Dintr-o datã se aratã.
Arareori,
Cu tristeþea ei de fatã-n dor.
Arareori,
Lupii îi deschid cãrãruia-n zori.
Arareori,
Zboarã mereuþ pe drum de flori.

De te cheamã ea
Haida nu mai sta.
De-þi spune sã vii,
Nu mai zãbovi.
Unde om nu a pãtruns vreodatã ea te-aºteaptã,
Ea prin foc te va renaºte-n hainã fermecatã.


De din munþi te cheamã ea
Hai da vino nu mai sta.
De iþi spune ca sã vii
Hai da nu mai zãbovi.

Unde om nu a pãtruns vreodatã ea te-aºteaptã, haide, ea te-aºteaptã.
Ea prin foc te va renaºte-n hainã fermecatã, hainã fermecatã.

Arareori,
Dintr-o datã se aratã.
Arareori,
Cu tristeþea ei de fatã-n dor.
Arareori,
Lupii îi deschid cãrãruia-n zori.
Arareori,
Zboarã mereuþ pe drum de flori.




Zalmoxe
Cu straiul cel mai mândru îmbracat
Din nouã zãri voinici s-au adunat,
Înveºmântaþi, ca mândri fraþi de dor,
În apa norilor scãldaþi,

Veºmânt de flori
Sã-i punã-n zori,
Veºmânt curat
Cã-i împãrat.
Veºmânt de flori
Sã-i punã-n zori
ªi brâul lat
Cã-i împãrat.

Voievozi cu schiptru fermecat
În apa vie drumul ºi-au aflat,
Înveºmântaþi,
Genunchiul au plecat,
Pe drumul norilor purtaþi.

Veºmânt de flori
Sã-i punã-n zori,
Veºmânt curat
Cã-i împãrat.
Veºmânt de flori
Sã-i punã-n zori
ªi brâul lat
Cã-i împãrat.

Zboarã zãgane cã tu oi zgodi
Cea vatrã cu ºapte peceþi ferecatã,
Unde toþi voievozii luminii-au zidit
Ca în lume mândria rãmâie curatã




Rovine
Peste þarã, din nou se lãsa noapte grea,
Fiara cruntã a lumii, fulgerând se-nturna,
Se-adunau peste zãri plinitori de mãrire,
Ca o mie de nori ne cãlcau în neºtire.

Trebuia sã pierim, sã ne sfâºie noaptea, sã ne piardã pe toþi, sã ne smulgã departea,
Însã neîngenunchiaþi, neclintiþi în urgie am rãmas, ºi-ntre noi Mircea Vodã veghea.


Se-mpietrea printre noi moartea-n chip de sãgeatã,
Prefãcutã în sabii din toþi se-nfrupta.
Se-adâncea-ncrâncenarea, cãci pieream spre-a rãmâne
Fii ai plaiului nostru strãbun ºi stãpân.

Trebuia sã pierim, sã ne sfâºie noaptea, sã ne piardã pe toþi, sã ne smulgã departea,
Însã neîngenunchiaþi, neclintiþi în urgie am rãmas ºi-ntre noi Mircea Vodã veghea.


Am învins acea zi, am rãpus acea fiarã,
Iar pustiul lãsat l-am umplut cu iertãri.
Ne-am fãcut fraþi de cruce pentru a mia oara
Cu pãmântul din care pe veci ne-om trupa.

Trebuia sã pierim, sã ne sfâºie noaptea, sã ne piardã pe toþi, sã ne smulgã departea,
Însã neîngenunchiaþi, neclintiþi în urgie am rãmas ºi-ntre noi Mircea Vodã veghea.

De-o fi sã pierim, sã ne piardã noaptea, sã ne-nfrângã pe toþi,
Sã ne smulgã timpul, zori sã ne petreacã, sã ne facem nori,
Amarã e soarta, grea e povara celor ce ne-au cãlcat.
Mii de ani pãmântul îi va rãtãci, îi va-ndepãrta.

De va fi sã pierim, sã ne sfâºie noaptea, sã ne piardã pe toþi, sã ne smulgã departea
Ne-om preface-n cãrãri sã vã amãgim pasul,
Vom renaºte-n pãduri, sã vã-ngrozim popasul,
Preschimba-ne-om în glod ºi în munþi ºi în iarbã,
În întinderi de duh ce-or începe sã fiarbã,
Tot tarâmul vom fi ºi strãini veþi petrece,
Cãci în orice gând rãu
Vã veþi zdrobi.