1. ULTIMUL DISCURS COMEMORATIV CONSACRAT TUTUROR UNIVERSALIILOR DISPARUTE IN SAVARȘIE

Și-a fost Pământ, cândva scăldat de vânt
și-o Luna ce veghea iscoditor peste humă,
când negreșitul Soare cãdea în zare,
Deșertăciunea sălășluise-n toate...

Pe când întunecimea în taină urzea,
iar timpul moarte nu cunoștea,

spre veșnica pieire se-ndrepta,
Potopul năvalnic pornitu-s-a
din străfunduri pan'la Porțile Zăvorâte,
pierzându-se îngăimător prin focuri urgisite,

Focuri, focuri nepilduite!

Unde-au zăbovit, răpuse de valuri,
firave sârguințe în zăbrane-nțepenite.
Puhoaie-azvârlite-n vaste dedaluri,
azvârlite-n prisoselnicul neunde...

Neștiute semne, pe ceasul eteroclit,
ferite de văzul la lumină,
din locul desprins, de pâclă tăinuit,
hutupite și honipsite fără milă.

Comori îngropate în genunea sepulcrală,
nepătrunsă de ochi aprinși de Fiara.
De-a pururi să rămână-ncuiate,
de vreme coptorâte și uitate.


2. DEȘERTACIUNE NEȚARMURITA

(Instrumental)